Peste câteva zile România va intra în 2020, alte țări, nu: Care este explicația

Peste câteva zile România va intra în 2020, alte țări, nu: Care este explicația
Publicat: 27/12/2019, 17:44

Jurnalistul Eben Diskin a ales câteva țări în care anul care vine este luat în considerare din alte puncte de vedere decât cele cu care ne-am obișnuit.

Dacă în cronologia gregoriană numerotarea anilor începe de la anul în care se consideră că s-a născut Iisus Hristos, în Coreea de Nord, personalitatea centrală este cu totul alta. Kim Il-Sung este fondatorul republicii democrate astfel că așa numitul calendar Juche numără anii de la nașterea sa. Cum, Kim s-a născut în 1912, anul care vine este 109.

În Thailanda, calendarul budist începe din momentul în care Budha a atins nirvana. După o serie de adaptări și reformulări, din 1941, calendarul thailandez a mutat prima zi a anului de la 1 aprilie, cum era inițial, la 1 ianuarie, suprapunându-se cu începutul anului din calendarul gregorian, dar numărul anilor este deja 2563 în 2020. Aceeași diferență de 543 ani față de calendarul gregorian este folosită și în Sri Lanka, Cambogia, Laos și Myanmar.

Un calendar străvechi, coptic, este folosit în Ethiopia. Acolo, anul care urmează abia este 2013. Potrivit vechiului calendar, nașterea lui Hristos se consideră că a avut loc cu șapte ani mai târziu decât arată calendarul gregorian. Calendarul ethiopian are și 13 luni într-un an (12 luni de câte 30 de zile și una de cinci sau șase zile), fiecare zi debutând la răsărit, nu la miezul nopții. Dar până anul viitor, etiopienii mai au de așteptat pentru că Anul nou 2012 abia a venit, în 11 septembrie. În schimb Crăciunul abia urmează să vină, fiind sărbătorit în ritmul bisericilor ortodoxe de rit vechi, pe 7 ianuarie.

Mult mai departe pe linia cronologie este calendarul ebraic. Acesta începe odată cu luna nouă din 7 octombrie a anului 3761 ÎEN. Astfel, 2020 este anul 5.780, în Israel. Anul nou evreiesc se numește Rosh Hashanah și fost marcat de la apusul zilei de 29 septembrie până la apusul de pe 1 Octombrie. În 2020, anul nou evreiesc va fi marcat de pe 19 septembrie.

Iranul folosește o cronologie persană bazată pe observațiile unui grup de astronomi clasici. În 2020, Iranul încheie anul 1.398, calendarul persan fiind urmat și în Afghanistan. Prima zi a anului este stabilită la echinoxiul de primăvară. Evenimentul de la care sunt numărați anii iranieni este călătoria profetului Mahomed, de la Mecca la Yathrib, localitatea redenumită în urma evenimentului Medina.

Mult mai devreme este în Japonia. Cum calendarul tradițional începe cu primul an odată cu fiecare schimbare a unui împărat, din 1989 până în 2019 a fost era „Heisei”, a „păcii pretutindeni”, sub împăratul Akihito. În 2019, fiul său, Naruhito a ajuns pe tron, iar noua eră care se pregătește de al doilea an este Reiwa, tradusă ca „armonie frumoasă”. Teoretic, Japonia ar fi cea mai tânără țară din lume.

Asemenea multor țări musulmane, Arabia Saudită folosește și propriul calendar religios islamic pe lângă cel gregorian. Cu toate că pornește de la același eveniment ca și calendarul persan, fondarea primei comunități islamice odată cu drumul lui Mahomed de la Mecca la Medina, folosind un calendar lunar, în țările islamice odată cu luna nouă de la finalul lunii august, tocmai a început anul 1441. Folosirea calendarului lunar face și ca în cele 12 luni ale anului islamic să nu fie loc decât pentru 354 sau 355 de zile, față de cele 365-366 cu care suntem obișnuiți în cel Gregorian sau în cel persan.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării